Spiritualitate

Dacă vă veţi ruga plini de credinţă, miracolele vor apare în chip negreşit .

Rugăciunea semnifică o interacţiune armonioasă între mentalul conştient şi cel
inconştient, dirijîndu-le acţiunea către un scop bine determinat.
– vă va arăta modul ştiinţific prin care să vă branşaţi la puterea infinită
care sălăşluieşte în dumneavoastră, permiţîndu-vă să obţineţi ceea ce doriţi cu adevărat.
Doriţi o viaţă mai fericită,9 mai plină şi mai bogată? Începeţi să vă folosiţi această putere
miraculoasă pentru a vă rezolva problemele profesionale şi pentru a restabili armonia în
familie.

TÂNĂRUL BOGAT
Un tânăr frământat de întrebări; de cea mai mare întrebare: ce să
fac să moştenesc viaţa cea veşnică ? Auzise de „Proorocul”, Se apropie
de Mântuitorul cu cuviinţă, ca unul ce era de neam bun:
– „Invăţătorule bune, ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică ?””
Mântuitorul îi întrerupe întrebarea: „Ce mă numeşti «bun» – singur <

Dumnezeu e bun'". – Ca şi când ar fi vrut să-l corecteze de mai înainte în
părerea ce-o avea tânărul despre bunătate sau chiar despre bunătatea sa.
(Sunt oameni care se bat în piept că-s cinstiţi. Aşa o fi; dar să nu creadă
că cinstea e numai atâta câtă o au ei. Cinstea şi bunătatea câtă o avem
noi e o măsură prea mică faţă de mărimea ei adevărată, cum sunt acestea
numai la Dumnezeu). Iată cum îl ridică dintr-o dată la o înţelegere mai
adevărată despre bunătate. Mântuitorul ştia sigur că tânărul nu-L
cunoaşte, ci-L socoteşte numai ca pre un Prooroc în Israel.
– „Ştii poruncile Legii ?" (Şi i le spune Mântuitorul pe scurt: să nu
curveşti, să nu ucizi, să nu furi şi celelalte; începe cu porunca ce l-ar
primejdui mai mult – tânăr fiind. ) Deci dacă vrei să intri în viaţă, ţine
poruncile. Tânărul „voind să se îndrepteze*" – unii din părinţi spun:
vrând să se laude înaintea Mântuitorului, mărturiseşte că toate acestea
le-a păzit din tinereţele sale. E de crezut; familiile alese păzesc poruncile
legii. Totuşi tânărul acesta, deşi împlinise poruncile, stăruia în el
nemulţumirea cu sine însuşi şi cu omeneasca sa bunătate.
– „Vrei să fii desăvârşit ? Mergi vinde-ţi averile tale şi le împarte
săracilor şi vei avea comoară în cer, şi vino urmează-Mi Mie !"
La nimeni până aci n-a cerut Iisus să-şi vândă averile ! Tânărul
voia mai mult decât intrarea în viaţă, de pe urma împlinirii poruncilor.
„Vrei să fii desăvârşit ?'" – împlineşte sfaturile !

Aci tânărul, luat oarecum pe neaşteptate, nu şi-a dat seama Cine îl
cheamă şi la ce îl cheamă. N-a adâncit răspunsul Mântuitorului şi a
plecat întristat.
Mântuitorul, dând din cap, a văzut că era lipit cu inima de bogăţie
şi n-a cugetat destul de adânc. Şi a zis ucenicilor cuvântul acesta: „Cât
de anevoie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu", – gândindu-se
la ispitele şi primejdiile bogăţiei. Atunci au zis ucenicii: „Doamne, dar
cine poate să se mântuiască ?" Era credinţa la cei vechi că bogaţii se pot
mântui mai uşor, ca unii ce au miei şi boi şi pot aduce jertfe, pe când cei
săraci n-au de unde aduce jertfe.
„Ceea ce la oameni e cu neputinţă, e cu putinţă la Dumnezeu !"
Jertfele oamenilor nu pot să-i mântuiască, ci numai jertfa de pe Cruce a
Mântuitorului ne este dată spre mântuire.
înţelesul bogăţiei:
Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum
nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai
sufletul tău şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu
gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar
desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta.
Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă
mântuirea sau osânda ta.
Iată împăraţi care s-au mântuit: sfântul împărat Constantin şi
maica sa, Elena; împărăteasa Irina; sfântul Ioan Gurădeaur era de neam
înalt şi având bogăţie; sfântul Vasile avea bogăţie, dar avea inima
dezlipită de ea şi trăia ca şi cum n-ar fi avut-o. Sfântul Vasile a întemeiat
din averea sa primul spital.
Maica Domnului nu era o cerşetoare. Sfântul Marcu avea case în
Ierusalim. Pescarii aveau oameni angajaţi.
Mai departe ştim din predanie despre tânărul acela, că după
Răstignirea Mântuitorului şi după înviere, dovedindu-şi dumnezeirea Sa.
după înălţare şi după Pogorârea Duhului Sfânt, a auzit şi el despre toate
acestea şi abia atunci şi-a dat seama cine era Cel cu care vorbise el şi nu
L-a înţeles. Iar când a văzut uciderea lui Ştefan şi liniştea lui cerească.
precum şi propoveduirea pe faţă şi fară nici o frică a Apostolilor, a venit
acasă şi s-a mărturisit creştin, lepădându-se de toate, aşa cum îl sfătuise
Iisus.

IERTARE

Ca să putem ierta, trebuie să atragem în universul nostru lăuntric, prin invocare, energia subtilă divină a iertării. Aceasta se realizează prin implorarea sinceră, umilă şi plină de iubire a ajutorului lui DUMNEZEU TATĂL. Într-o asemenea situaţie, după ce am făcut consacrarea fructelor acelei acţiuni lui DUMNEZEU TATĂL, Îi vom cere lui DUMNEZEU TATĂL să reverse în fiinţa noastră energia subtilă divină a iertării. Stând în picioare, cel mai bine cu faţa către răsărit, vom rosti atunci lăuntric următoarea rugă simplă şi eficientă: „DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC, TE IMPLOR CU UMILINŢĂ SĂ REVERŞI ÎN FIINŢA MEA ENERGIA TA DIVINĂ A IERTĂRII. TE IMPLOR SĂ MĂ AJUŢI SĂ-I IERT ÎN MOD TOTAL ŞI NECONDIŢIONAT PE TOŢI CEI CARE MI-AU GREŞIT, ATÂT CU VOIE, CÂT ŞI FĂRĂ VOIE. ÎŢI MULŢUMESC PENTRU CĂ MI-AI ASCULTAT RUGA ŞI MĂ AJUŢI". AMIN."

Vom rosti apoi de minim şapte ori această rugă simplă şi de fiecare dată, în finalul ei, vom simţi cum în fiinţa noastră se revarsă, de sus în jos, prin creştet, inundându-ne întreaga fiinţă, energia subtilă divină a iertării. Atunci când această revărsare a energiei subtile a iertării divine încetează, trecem apoi la cea de-a doua rostire şi continuăm la fel, cu fiecare rostire în parte.

2.
Doctorul Alexander Loyd a descoperit că într-adevăr există un cod al vindecării valabil pentru oricine, încă din anul 2001. El constă din patru centri ai corpului prin care se poate introduce energie vindecătoare cu ajutorul degetelor noastre. Aceşti centri trebuie “iluminaţi” cu energie într-o anumită ordine. Degetele pot fi ţinute relaxate, drepte sau încovoiate, după cum vă este mai comod, important fiind ca ele să ţintească centrul de vindecare. Vărfurile degetelor trebuie să fie la distanţă de 5-7.5 cm de zona respectivă, fiind demonstrat faptul că la distanţă faţă de corp, această inducere a energiei este mult mai eficientă decât dacă am atinge corpul cu degetele sau ar fi ţinute mult mai aproape, aşa cum nici bujia de la maşină nu atinge partea metalică a motorului pentru a funcţiona bine. Degetele vor crea un câmp energetic pozitiv/negativ, exact aşa cum are corpul nevoie pentru a se vindeca. Distanţa de 5-7.5 cm dintre degete şi corp permite crearea polarităţii necesare producerii unei puteri mai mari.

CEI PATRU CENTRI DE VINDECARE

Rădăcina nasului (mai exact între rădăcina nasului şi mijlocul distanţei dintre sprâncene)
Mărul lui Adam (exact deasupra mărului lui Adam)
Maxilarele (la baza dinspre ureche a osului mandibular, de ambele părţi ale capului)
Tâmplele (1.25 cm deasupra tâmplei şi 1.25 cm de la tâmplă spre spatele capului, de ambele părţi ale capului).
Fiecăruia din cei patru centri, cu excepţia mărului lui Adam, îi corespunde o poziţie normală a mîinilor şi o poziţie de sprijin. Dacă mîinile se deplasează de la centru (pe durata terapiei), vindecarea tot se va produce, pentru că intenţia de vindecare e mai importantă decât perfecţiunea ţinerii mâinilor. Dacă vă dor coatele în poziţia de sprijin, puneţi o pernă sub ele.
Lucraţi cu codul într-un loc liniştit, unde sunteţi singuri şi vă puteţi relaxa, fără întreruperi şi distragerea atenţiei.
Evaluaţi-vă amintirile şi începeţi cu amintirea care vă produce un disconfort maxim. Începeţi să lucraţi cu această amintire:
Evaluaţi amintirea pe o scară de la 0 la 10, 10 fiind cel mai dureros.
Identificaţi-vă sentimentele şi/sau convingerile nesănătoase legate de această problemă.
Puneţi-vă în funcţiune detectorul de amintiri: identificaţi şi alte amintiri sau situaţii în care v-aţi simţit la fel de rău, chiar dacă din alte cauze sau în alte circumstanţe. Căutaţi senzaţiile identice, nu situaţiile identice. Dacă aţi mai depistat o amintire care vă face să vă simţiţiţi la fel de rău sau şi mai rău, concetraţi-vă mai întâi pe amintirea cea mai veche.
Evaluaţi acea amintire veche pe o scară de la 0 la 10. Ar putea exista şi altele. Căutaţi în continuare amintirea cea mai puternică şi mai veche şi lucraţi cu ea mai întâi. Ce vă deranjează în prezent poate fi ceva creat de o amintire veche nevindecată. Când vindecaţi o amintire veche şi puternică, toate amintirile legate de esenţa ei se vor vindeca în acelaşi timp.
Rostiţi rugăciunea de vindecare, introducând toate amintirile descoperite (ex. “amintirea mea de la 3 ani când m-a muşcat câinele, problema mea cu frica de şerpi, operaţia mea de apendicită, operaţia mea la amigdale, şi altele care mi-au creat aceeaşi senzaţie de frică şi stare de rău). RUGĂCIUNE: Mă rog ca toate imaginile negative, convingerile nesănătoase, amintirile celulare distructive, ştiute şi neştiute, şi toate problemele fizice legate de …. (problema sau necazurile mele), să fie identificate, scoase la iveală şi vindecate, ca să mă umplu de lumina, viaţa şi iubirea de Dumezeu. Mă rog şi ca eficienţa acestei vindecări să fie sporită de 100 de ori sau mai mult”.(Aceasta îi va spune organismului să facă o prioritate din vindecare).
Începeţi să faceţi codul vindecării, menţinând degetele în fiecare poziţie, aprocimativ 30 de secunde, repetând o declaraţie de concentrare asupra adevărului care se adresează problemei pe care o aveţi şi contracarează orice convingere nesănătoasă legată de ea. Când lucraţi cu codul vindecării concentraţi-vă asupra părţii pozitive, nu negative a problemei.
Faceţi secvenţa codului vindecării cel puţin 6 minute şi asiguraţi-vă că treceţi prin toate cele patru poziţii, în ordine. Dacă aţi evaluat problema la peste 5 sau 6 pe scara de evaluare de la 0 la 10, puteţi prelungi durata codului vindecării la mai mult de 6 minute.
Când aţi terminat secvenţa codului, reevaluaţi-vă amintirea. Dacă ea a scaăzut pe scare de evaluare la 1 sau zero, treceţi la următoarea amintire.

Lasă un comentariu