Pelinul – Un leac de rang istoric

pelinul

Cu secole în urmă, europeni cumpărau de la negustorii ce ţineau în mare secret provenienţa ei, o pulbere neobişnuită, adusă din Orient. Praful se numea „Artemisia cina” şi se folosea pentru eliminarea viermilor intestinali. Foarte repede, doctorii vremii au observat că dozele mari pro­duc halucinaţii, spasme, vârtejuri, şi de aceea îl pre­scriau în cantităţi mici. Pulberea amară se prepara din pelinul care creştea în pământul sărat de pe malu­rile Mării Caspice.

Planta a fost numită astfel în cinstea zei­ţei elene Artemis, ocrotitoarea femeilor şi a purităţii morale. Druizii numeau peli­nul negru „tot ce e bun pentru mame”, iar pelinul alb – „doamna bătrână”. În Grecia antică, pelinul se folosea cu succes pentru vin­de­carea afecţiunilor asociate cu meno­pauza, iar vracii din Egipt deţineau secre­tul de prevenire a crizelor epileptice. În medicina chineză, pentru încălzirea punc­telor de pe meridiane se aduna pufuşorul fin de pe frun­zele unui anumit soi de pelin din care se confec­ţiona un con care se aşeza pe anumite zone ale corpului şi se aprin­dea. Mocnind încet, pelinul încălzea punctele active şi stimula procesul de vindecare. În lipsa conu­rilor, astăzi se folosesc ţigări din pelin uscat, care se rotesc în jurul punctelor ce corespund meridianelor energetice. Iar romanii, gurmanzii cei vestiţi ai anti­chităţii, au descoperit că pelinul favorizează digestia prin stimularea vezicii biliare, mai ales la cei cu „bila leneşă”, dar protejează şi de otrava ucigătoare, care le era adesea pusă în mâncare de duşmanii lor.
Strămoşii noştri rezolvau problemele legate de greaţă şi vomă sau de dureri la stomac, mestecând o frunzuliţă de pelin, iar în caz de insomnie, aşezau lângă pernă o crenguţă de peliniţă. Iar înainte de a porni la un drum lung, îşi puneau în colţuni frunzele plantei, ca să nu le obosească picioarele. Când peste ţară se abătea epidemia de holeră sau de ciumă (pestă), locuinţele se afumau zilnic cu fum de pelin uscat, iar pe jos se aşter­neau straturi groase de plantă proaspătă, pentru dezin­fectarea aerului. Vracii populari culegeau pelinul la finele lunii august, când puterile lui magice se consi­derau maxime.
Fitoterapeuţii spun că puterile vindecătoare ale pelinului cresc în zilele cu luna în descreştere (după luna plină). Cea mai mare putere energetică se află în vârfurile plantei cu boboci.

Înapoi, la natură

Un leac cu rang istoric – PELINUL

În Siberia, o filială a Academiei de Ştiinţe cercetea­ză intens calităţile terapeutice ale pelinului. Statul rus alocă sume mari de bani pentru rezolvarea unei proble­me ce devine tot mai acută, anume – apariţia agenţilor patogeni rezistenţi la antibiotice. La început, folosirea preparatelor antibiotice a dus la creşterea eficienţei de vindecare a bolilor infecţioase. Dar cu trecerea timpu­lui, s-au depistat tot mai multe urmări negative: mi­crobii au produs mutaţii genetice şi s-au „învăţat” cu medicamentele noi, din ce în ce mai puternice, iar la bol­navi apar tot mai des reacţii alergice sau de intoxi­care, scade imunitatea, se dereglează echilibrul din componenţa florei intestinale.
Ca şi în multe alte cazuri, salvarea o oferă natura. Preparatele din plante au multe avantaje: luptă cu succes cu bacteriile rezistente la antibioticele obţinute pe cale chimică, favorizează creşterea imunităţii, au acţiuni antiinflamatoare şi regeneratoare, pot fi folosite în cure lungi de bolnavii cu afecţiuni cronice.
Pelinul a fost desemnat drept unul dintre cele mai eficiente antibiotice naturale, datorită răspândirii lui în toate zonele geografice, dar şi cantităţilor mari de com­ponente active antimicrobiene. Pelinul a învins în lupta cu stafilococul, streptococul hemolitic, micozele şi poate vindeca rănile cu puroi. Mai mult decât atât, s-a descoperit posibilitatea de folosire a pelinului în vinde­carea bolilor stomatologice. Alte beneficii ale folosirii uleiului de pelin, confirmate experimental, sunt armo­nizarea funcţiilor sistemului nervos, curăţarea aerului de microbi, întărirea imunităţii, efectul antialergic şi antiinflamator. În lipsa uleiului de pelin din farmacii, noi îl putem prepara pe baie de aburi. Într-un borcan se pune pelin tocat, aproximativ până la jumătate, şi se umple borcanul cu ulei. Se fierbe acoperit cu capac, ca să se păstreze fitoncidele, pus pe un prosopel împăturit, într-un vas cu apă, timp de 1,5 ore. Se răceşte, dar nu se strecoară. O altă variantă de preparare: se ţine bor­canul pe geam, la soare, timp de 7 zile, apoi în dulap, la întuneric, timp de 14 zile.

Remedii cu pelin pentru afecţiuni gastrice

Un leac cu rang istoric – PELINUL
Pelinul, în două vechi reprezentări grafice

Un leac cu rang istoric – PELINUL

* Tonic pentru reglarea activităţii şi funcţiilor tractului gastro-intesinal
Într-o sticlă de 700 ml se pun 2 cren­guţe de pelin, 2 linguriţe flori de sunătoa­re, o frunză verde de muşcată, 8 boabe de piper negru, 10 stafide, un pliculeţ de ceai verde, o lingură de miere de albine (sau 2 linguri de zahăr). Se toarnă dea­supra 500 ml de ţuică bună şi se închide etanş, cu un dop. Sticla se înveleşte în­tr-un prosop de bumbac înmuiat în apă fierbinte şi se pune în alt vas cu apă, care a fost adusă până la fierbere. Sticla se scoate după răcirea apei, se înlătură pli­culeţul cu ceai, se închide din nou ermetic şi se lasă la macerat, la întu­neric, 3-4 luni. Balsamul strecurat se bea de 2 ori pe săptămână, 50 ml înainte de prânz şi alte 50 ml – după masa de prânz.

* Dureri, arsuri şi crampe la stomac, diaree cu sânge, diabet zaharat, ciumă, holeră, icter, eczeme, astm bronşic, lipsa poftei de mâncare, dereglări metabolice
1. Trei linguri de pelin uscat, tocat mărunt, se macerează într-un loc întunecos, timp de 8 zile, în 100 ml de alcool de 70%, agitându-se periodic. Se beau 15-20 de picături, de 3 ori pe zi, cu 30-40 de minute înainte de masă.
2. Jumătate de linguriţă de pelin uscat se înghite de 3 ori pe zi, între mese, îndulcit cu dulceaţă de nuci sau miere de albine.
3. Într-un borcan de 700 g se pun 7 linguri de se­minţe zdrobite de pelin şi 3 linguri de flori râşnite de pelin. Se adaugă 0,5 litri de ulei vegetal nerafinat şi se lasă la macerat într-un loc cald, la în­tu­neric, cel puţin 12 ore, agitând pe­rio­dic. Uleiul se scurge, se păstrează la frigider, seminţele se storc bine şi se folosesc pentru tratamente externe. Se administrează câte 2 picături, pe o buca­tă de zahăr, cu 30-40 de minute înainte de masă.

* Îmbunătăţirea digestiei, reducerea senzaţiei de greutate ce apare după mese în fosa epigastrică, restabilirea apetitului

Se prepară un sirop din 250 g pelin uscat, mărunţit, 1 kg miere de albine şi 2 litri alcool de 15%. Ingre­dientele se amestecă bine, se macerează într-un loc răcoros, la întuneric, timp de 30 de zile, agitând periodic. Se păstrează în frigider. Se beau câte 50 ml, cu 100 ml apă călduţă, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese, timp de 3-4 săptămâni.

* Diaree cu sânge, dizenterie
Împreună cu tratamentul prescris de medicul spe­cialist, se consumă un amestec din părţi egale de pul­bere din pelin uscat şi coajă de mandarină. La fiecare 2 ore, se beau 150 ml apă sărată, cu 1/4 linguriţă de preparat.

* Balonare
De 3 ori pe zi, se bea cu apă căl­duţă, 1/4 linguriţă pulbere de pelin, ames­tecată cu 1/2 linguriţă de seminţe de mărar sau fenicul râşnite.

* Gastrită hipoacidă, dereglări digestive după o boală lungă, inflamarea cecumului
În 350 ml ţuică se macerează 2 linguri de pelin, câte o linguriţă rădă­cină de iarbă-mare şi de leuştean. Ma­ceratul se ţine într-un loc ferit de lu­mină, timp de 3 săptămâni, şi se agită de 2-3 ori pe zi. Se beau câte 15-20 pi­că­turi, amestecate cu o lingură de apă, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, timp de 10 zile.

Remedii externe

* Muşcături de câine, înţepături de insecte. Se aplică pe locurile afectate frunze proaspete de pelin, strivite în palmă, şi se pansează strâns, pentru 3-4 ore.
* Trahom. Se foloseşte infuzie de pelin pentru tamponarea ochilor, de 2 ori pe zi.
* Unguent pentru tratarea răni­lor: se amestecă o parte suc de pelin proaspăt, cu 4 părţi de osânză topită.
* Astm bronşic. Se inhalează fum de pelin negru uscat şi ars în scru­mie­ră.
* Leucoree. Se fac spălături vaginale cu decoct din 3 linguri rădăcină de pelin amar, fiert în 500 ml de apă, timp de 15 minute.

Contraindicaţii

Un leac cu rang istoric – PELINUL

* Uleiul de pelin are acţiune intensă. Supradozajul sau utilizarea pe termen lung (mai mult de 1 lună) poate provoca convulsii, halucinaţii, ameţeli, spasme, crampe, tulburări nervoase. Copiii au sensibilitate crescută la pelin, de aceea uleiul este folosit pentru inhalare numai în formă diluată.
* Femeilor însărcinate pelinul le este contraindicat, deoarece poate provoca avort spontan.
* Nu se recomandă nici bolnavilor cu ulcer stomacal, enterocolite, hemoragii interne sau după accident vascular cerebral.
* Nu trebuie să ia pelin nici persoanele cu dereglări psihice şi nici alcoolicii.
* Pentru unele persoane vârstnice, preparatele din pelin pot fi prea puternice, de aceea, ele trebuie să ceară sfatul unui medic specialist.
* Dozele mari de pelin produc convulsii şi la animalele domestice.

Acest articol a fost publicat în Beneficii din folosirea plantelor medicinale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s