Nucile – beneficii aduse in organism

nuci

Nucile conţin minerale precum fier, fosfor, potasiu, magneziu, iod, vitaminele A, B, C, E şi P, peste 20 de aminoacizi, grăsimi nesaturate şi proteine. De aceea ele rămân un aliment de bază în cadrul unei diete sănătoase.

Reduc nivelul colesterolului „rău”

Cele mai recente studii arată beneficiile nucilor asupra inimii şi a sistemului cardiovascular. Datorită conţinutului de grăsimi nesaturate, în proporţie de aproximativ 60%, precum şi a potasiului şi magneziului, nucile sunt recomandate persoanelor care suferă de diverse boli de inimă sau de hipertensiune arterială. Studiile au arătat că acestea reduc nivelul colesterolului „rău”, LDL, din sânge şi întăresc pereţii vaselor de sânge. Astfel, persoanele care consumă aproximativ 30 de grame de nuci de două sau de trei ori pe săptămână au un risc mult mai mic de apariţie a bolilor cardiovasculare. Aşadar, nucile îţi tin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn apariţia atacului cerebral.

Pentru diabetici, nucile reprezintă un aliment preţios, deoarece au un procent mic de glucide. Ele pot fi consumate de persoanele cu diabet, deoarece acestora nu le este recomandat consumul de carne, nucile fiind un înlocuitor perfect al acesteia. În plus, nucile au şi un efect de scădere a glicemiei.

Împotriva cancerului

O alimentaţie bogată în nuci previne apariţia cancerului la sân, datorită conţinutului de acizi graşi Omega 3, a unor antioxidanţi, polifenoli şi fitosteroli.

Benefice pentru piele

Datorită conţinutului de grăsimi, nucile sunt recomandate mai ales în perioada iernii, când factorii externi au un efect negativ asupra pielii. Totodată, ele îmbunătăţesc elasticitatea pielii, iar consumul lor este indicat şi persoanelor care suferă de diverse eczeme sau psoriazis.

Îmbunătăţesc memoria

Cercetările arată că substanţele active din conţinutul nucilor au un efect benefic asupra vaselor de sânge care irigă creierul. Astfel, ele ajută la îmbunătăţirea memoriei şi a capacităţii de concentrare. Pentru mărirea capacităţii de concentrare se recomandă consumul zilnic a opt sau zece nuci amestecate cu patru lingurie de miere polifloră.

Împotriva afecţiunilor tiroidiene

Prin conţinutul bogat de iod, nucile sunt recomandate în cazul afecţiunilor asociate glandei tiroide.

Împotriva stresului

Durerile de cap şi stresul pot fi combătute cu un preparat sub formă de pastă de nuci. Amestecă foarte bine, până se obţine o pastă, miezul a zece nuci verzi cu o lingură de miere şi adaugă apoi un pahar natural de fructe. Acest preparat are efect energizant şi combate stresul. Pentru ca efectul să fie vizibil se recomandă să urmezi acest tratament timp de patru săptămâni.

Coaja, bună pentru stomac

În această perioadă, decojim nucile verzi şi aruncăm coaja, fără să ştim că are efecte benefice asupra sănătăţii. Coaja nucilor verzi este indicată pentru combaterea afecţiunilor la nivelul stomacului, precum infecţiile intestinale acute. Preparare: în 300 ml de apă adaugă aproximativ cinci linguriţe de coji de nuci verzi mărunţite şi lasă-le la macerat zece ore. Se strecoară, iar amestecul rămas se fierbe cu 300 ml de apă timp de cinci minute. Combină apoi cele două preparate şi bea aproximativ un litru pe parcursul unei zile pentru a remedia problemele.

Tratează reumatismul

Bogate în săruri de zinc, magneziu, fier, sulf, calciu şi vitaminele A, B şi E, nucile au o mare valoare energetică. Se recomandă consumul zilnic al miezului de la şase nuci, care se vor mastica foarte bine. Extern, cataplasmele cu frunze de nuc, aplicate local, reduc durerile reumatice.

Te ajută să slăbeşti

Nu sunt puţine persoanele care susţin că nucile îngraşă. În realitate, ele sunt bogate în grăsimi şi proteine, dar nu schimbă metabolismul. De aceea, în cantităţi moderate, nucile pot fi incluse în regimurile de slăbire pentru că asigură senzaţia de saţietate şi stopează tendinţa de a mânca mai mult.

Atenţie cum le consumi!

Consumul de nuci nu este contraindicat persoanelor care suferă de hepatită, dar acestea trebuie să consume cantităţi mici. Nucile nu provoacă tulburări digestive dacă sunt corect asociate. Nu mânca niciodată nuci la o masă copioasă, de prânz sau cină. Se pot asocia cu crudităţi, dar nu se recomandă combinarea cu făinoase, carne, amidon, produse de patiserie şi dulciuri.

Acest articol a fost publicat în Beneficii din folosirea plantelor medicinale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s